Palatul Mogosoaia

De mult vreau sa scriu despre unul dintre locurile mele preferate: Palatul Mogosoaia. Se pare ca este mai greu sa scrii despre locurile de care te atasezi, sa gasesti echilibrul intre emotii, amintiri personale si informatii utile.. Dincolo de istoria aparte a locului, este o destinatie care mi s-a prezentat mereu altfel: centru artistic, reper istoric, plimbare in aer liber cu decor deosebit, zona de picnic linistit cu prietenii. Si presimt ca fiecare vizitator ii poate adauga noi valente, in functie de cum a trait „intalnirea” cu locul.

Complexul include biserica cu hramul Sf. Gheorghe (1688), aflata in imediata apropiere a zidurilor palatului, palatul propriu-zis, cu apartamentele princiare la etaj (nu ratati minunata logie in stil venetian, dinspre lac, dar si vizita in pivnita boltita, unde sunt organizate expozitii de arta contemporana foarte interesante), cuhnia (bucataria) si turnul portii, ambele restaurate de Martha Bibescu in 1930, casa de oaspeti sau vila Echingen (aici restaurarile recente au scos la iveala prima casa cumparata de Constantin Brancoveanu in sec. al XVII-lea), ghetaria, serele construite de arhitectii francezi si Capela Gheorghe Bibescu, cu mormintele familiei Bibescu si ale printilor Mihai si George Basarab-Brancoveanu.

Structurile sunt construite din caramida rosie, decoratiunile aplicate sau sculptate in piatra reprezinta motive florale, cu influente orientale. Parcul foarte generos si bine ingrijit, cu mica padure spre nord, este locul de plimbare ori de “iesire la iarba verde” preferat de multi locuitori din Mogosoaia si din localitatile din jur, inclusiv din sufocantul Bucuresti, aflat la putin peste 10 km de aici. Am vazut cupluri si familii cu cosuri de picnic, luand pranzul la umbra copacilor, intr-o atmosfera relaxata si civilizata, departe de ceea ce ne sperie la „gratarele” de week-end din padurile de langa Bucurestiul. Il recomand fie si numai pentru o plimbare de dupa-amiaza in acest decor unic, pe jos sau cu bicicleta.

Vizitarea palatului va conduce la istoria fascinanta a locului. Palatul si domeniul sau au apartinut, pe rand, familiilor Brancoveanu, Cantacuzino, Bibescu, Ghika-Comanesti, cu doua intreruperi, cand au fost confiscate in sec XVIII de otomani, apoi, mai tarziu, cand au fost nationalizate de guvernul comunist. Istoria domeniului de la Mogosoaia incepe in perioada 1680-1702, cand boierul vel-postelnic Constantin Brancoveanu cumpara diferite mosii de la mai multi proprietari. In 1688, ridica biserica cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, cea din exteriorul zidurilor, mentionata anterior, pe care o termina cu o luna inainte sa fie ales domnitor. Palatul este atestat la 20 septembrie 1702, cand Constantin Brancoveanu il inalta de pe malul lacului pentru al doilea fiu al sau, Stefan, în comuna Mogosoaia, denumită după sotia boierului Mogos, cel căruia ii apartinusera o parte din domeniile cumpărate anterior. Cladirea initiala era destul de diferita de ceea ce se vede acum. Aspectul ei, rezultat din combinarea a diverse surse de inspiratie arhitectonica, se incadreaza in stilul brancovenesc, un fel de baroc romanesc ce combina elemente muntenesti, apusene (de Renastere italiana, prin elemente venetiene), otomane si bizantine.

Familia Bibescu il va cumpara in secolul XIX si, din dorinta lor, mesteri francezi si germani ii vor reda palatului stralucirea (si functionalitatea). Poeta si scriitoarea Martha Bibescu gaseste palatul degradat, dar il va transforma in loc de intalnire pentru cercurile ei culturale. Se poate observa si amprenta arhitectului-sef al Venetiei, Domenico Rupolo, solicitat sa contribuie alaturi de G. M. Cantacuzino. Ea il va dona statului in 1945 si devine monument istoric prin decret regal, iar, ulterior aici se va infiinta sectia feudala a Muzeului de Arta. Astazi, aici functioneaza un impresionant Muzeu al Traditiei Aulice, organizat pe sali tematice, Centrul Cultural Palatele Brancovenesti si au loc numeroase expozitii, recitaluri, intalniri artistice, concursuri („Drumul spre celebritate” pentru muzicieni, Bursa de Creatie pentru artisti plastici).

Locul respira gratie, liniste si calm, nu doar prin frumusetea neegalata a palatului, ci si prin armonia dintre interior si exterior, dintre arhitectura impecabila si „constructia” naturala amenajata in jurul sau (am amintit de gradina de irisi sau de labirintul de gard viu?..), dintre trecut si un prezent care i-a asigurat continuitatea.

Cula Greceanu (Maldaresti, Judetul Valcea)

Weekend-ul a inceput pe nepregatite, fara nici un plan, cu doar un plin de benzina si o harta. Asa, deghizat in excursie, s-a dovedit o succesiune neasteptata de legende, locuri si surprize. Dintre toate – un atelier de olarit in Horezu, Manastirea Dintr-un Lemn, Cozia, o moara de apa parasita la Costesti, cu toate utilajele prezente.. si multe panze de paianjen, prea-rotunzii trovanti (oare de ce am simtit ca ofereau la vanzare o fiinta vie, cand au incercat sa ne vanda unul din ei?) – impresia cea mai emotionanta ne-a lasat-o Cula Greceanu, de la Maldaresti.

Complexul Muzeal Maldaresti cuprinde Cula Greceanu (cea mai veche din complex), Cula Duca si Casa Memoriala I. G. Duca. In momentul vizitei noastre, se afla in curs de amenajare o casa de oaspeti care promitea sa devina un loc de popas original, prin grija  angajatilor de acolo. Tot ei ne-au insotit si ne-au explicat cu multa rabdare fiecare centimetru din aceste surprinzatoare exemple romanesti de arhitectura taraneasca fortificata.

In general, culele sunt ridicate de boiernasi olteni, cu scop defensiv impotriva turcilor, a tatarilor si a cetelor de haiduci, dar acest tip de constructie este raspandit in aria Peninsulei Balcanice; la noi, el este intalnit in regiunea invecinata spatiului balcanic (Oltenia si vestul Munteniei). In ceea ce priveste etimologia cuvantului „cula”, am aflat ca acesta deriva din turcescul „kule”, insemnand turn, iar in Romania desemneaza o locuinta intarita in forma de turn, care are drept caracteristici principale un parter inalt, o scara interioara spre etaj si retragerile succesive, structurata astfel incat sa poata rezista unui asediu. In explicarea provenienţei culelor exista doua teorii: potrivit uneia dintre ele, originea turcească a numelui explica si provenienta acestui fenomen arhitectural; potrivit alteia, era vorba de construcţii cu origini clar romanesti.

Aparent mai izolata si putin valorificata astazi, Cula Greceanu isi are inceputurile in secolul al XVI-lea, cand Nan Paharnicul construieste un turn de aparare, iar Tudor Maldar, nepotul sau, adauga restul constructiei spre sfarsitul secolului al XVIII-lea. In timp, a trecut prin (tragica) zestre de la jupanita Eva, din familia Maldarescu la familia Greceanu, iar ultimii ani au stat si ei sub umbra unor dispute ereditare.  Angajatii ne explica pas cu pas istoria edificiului. Legenda care insoteste originea acestui edificiu este incantatoare, spunand ca Tudor Maldar, unul din capitanii lui Mihai Viteazul, a construit-o si apoi a daruit-o fiicei unui han tatar, care s-a indragostit de el si i-a salvat viata, insa exista argumente care „amana” constructia edificiului actual catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand ar fi fost recladita pe o structura mai veche sau inaltata din temelii de „jupan Gheorghe Maldarescu si jupanita ego Eva”.

Accesul se face pe o usa din stejar cu zavoare si druguri de fier si continua cu o scara din lemn pana la primul etaj. Sub scara se afla o ascunzatoare si in zidul ei s-a descoperit un ascensor rudimentar, pentru a ajunge in ascunzatoarea  din turn, mai bine protejata. In zidul exterior al casei scarii exista guri de tragere pentru apararea accesului. La etajul intai am fost fascinati de camera boltita, unde pictorita Olga Greceanu a imortalizat in fresca portretele celor din familia Maldarescu, luand ca model tabloul votiv al bisericii aflate nu departe, de unde frescele au pastrat parfumul bizantin. Am urcat apoi intr-un frumos cerdac deschis prin arcade trilobate, insufletit de muscate rosii, care ne-a amintit, prin nu stiu care artificiu al mintii, de vacantele Olgutei vara, in casa de La Medeleni: curate, lenese, dar oarecum rafinate, in locuinta de la tara a unei familii nobile.

Nu avem curaj sa atingem nimic, desi obiectele ce recompun viata celor care au trait acolo cu foarte mult timp in urma stau atat de aproape de noi. Ne simtim putin intrusi, vizitatori care nu au cerut voie sa intre, batand la usa, poate si sub impresia portretelor pictate de cealalta Olga (artista artistocrata cu vocatie mistica si membra a elitei interbelice, expusa in mari orase din afara Romaniei, pictorita frescelor de la Patriarhie care va pierde totul – mai putin spiritul deosebit – odata cu instalarea regimului comunist).

 Am vizitat si Cula Maldarescu (I. G. Duca), impunatoare si masiva, cu doua etaje,  construita in anul 1812 de catre Gheorghita Maldarescu (anul 1827 din inscriptia de pe peretele etajului este anul executarii stucaturilor). Este impresionant cat de bine a fost organizata aceasta constructie, dar si aerul de autenticitate creat de multimea de obiecte originale asezate cu rost in locuinta, inclusiv usa de acces din lemn de gorun masiv, stalpii enormi din lemn care sustin grinzile masive, sobele  cu gura de incarcare in afara camerelor, tavanele decorate, fiindca, prin pasiunea lui I. G. Duca „pe tavanuri sunt spanzurate tot felul de candele de argint si caldarusi de arama din care atarna flori; pe pereti sunt insirate farfurii lucrate de tarani, icoane vechi adunate de pe la batranii satelor, prosoape, cruci, sfesnice cumparate de prin balciuri indepartate; pe jos si pe scaune sunt intinse intr-o neregula placuta tot felul de scoarte, laicere si covoare vechi” (culele au fost cumparate la 1920 de I.G.Duca, pe vremea cand era judecator la ocolul Horezu, iar o parte din obiecte au fost pastrate).

  

In acelasi complex muzeal se afla si CASA MEMORIALA I.G.DUCA, de fapt, casa de vacanta construita in 1912 de omul politic liberal I.G.Duca, sugerand, prin structura si amenajare, bunul gust si modestia proprietarului, cladire care se prezinta foarte ingrijit pana astazi.

Alte detalii:

In Romania exista in total 18 cule, printre care: cula de la Cernatesti (jud.Dolj), de la Curtisoara (sau Cornoiu), de langa Targu Jiu, de la Cartiu, de la Groserea (jud.Mehedinti), cula Cuţui de la Brosteni (jud. Mehedinti), cula de la Şiiacu (jud.Mehedinti), cula de la Brabova, fosta a familiei Geblescu si cateva structuri asemanatoare la: Zatreni, Glogova, Budeasa, Tigveni si Suici.

Contact:

Adresa : comuna Maldaresti la aprox. 3 km de orasul Horezu, jud. Valcea, ROMANIA

Tel/Fax: 0250/861510

Biserica “Sfantul Nicolae” din Densus, judetul Hunedoara

Biserica Densus este un loc unde sa vorbesti numai in soapta. Sau deloc.. Este greu sa descrii un loc atat de sugestiv si sa nu risti sa il prezinti incomplet, sau cuvintele sa-i para exagerate cui nu l-a vazut vreodata.

Biserica  se arata treptat dintre pomii care o ascund, te uimeste, o vezi mai bine si te apropii incredul, pentru ca nu seamana cu nimic din ce ai vazut pana acum. Cel putin, nu semana cu nicio biserica romaneasca in care sa fi pasit noi si ne-a dat sentimentul ca este mai mult un loc mistic, decat traditional ortodox.

De altfel, inceputurile bisericii sunt neclare si motive pentru nenumarate controverse. Se pare ca biserica a fost edificata pe ruinele unei constructii din Sec. al IV-lea d. H. si finalizata in etape diferite, pana in Sec al XIII-lea. Este considerata a fi prima biserica crestina pe teritoriul dacic, ridicata pe locul unui fost templu roman inchinat lui Marte. Exista ipoteze ce plaseaza, inainte de acest templu roman, un alt templu, dedicat lui Zamolxes. Pozitia altarului, usor orientat spre sud, forma neobisnuita a acoperisului deasupra naosului (ca un porumbel, daca privesti dinspre est) si prezenta a doi lei de piatra alimenteaza ipoteza originii pagane a cladirii.  O alta ipoteza vorbeste despre originea ei ca mausoleu al generalului roman Longinus Maximus, datorita unei inscriptii aflate in interior (in 1864, Aron Densusianu prezenta biserica drept fost mausoleu al generalului Longinus, iar turnul actualei biserici ar fi servit drept horn de evacuare a fumului sacrificiilor).

Cum spuneam, este considerata cea mai veche biserica din Romania, daca nu din sud-estul Europei si a fost declarata monument UNESCO. Aspectul ei unic este dat, in primul rand, de materialele folosite (pietre, capiteluri, caramizi incluse in aparatul decorativ al constructiei, coloane cu rol decorativ sau de sustinere, placi funerare, toate de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, aflata nu departe), dar si de forma neobisnuita (un naos patrat pe care se ridica un turn cu bolta semicilindrica, sprijinit de patru stalpi grosi; spre est, absida semicirculara cu diaconicon spre sud, apoi edificarile ulterioare, pana in Sec al XIII-lea).

In interior, „Stefan Zugravul” a lasat la 1443 o pictura murala valoroasa, ce imbina elemente iconografice bizantine si renascentiste timpurii (printre altele, veti vedea un Iisus imbracat in straie populare romanesti), contribuind la suflul atemporal al locului.

Imprejurimile bisericii intretin aceeasi atmosfera. Morminte cu placi funerare vechi, sculptate in piatra, capiteluri partial ascunse de iarba, cruci cioplite, umbrite de licheni galbui, de care se sprijina cate o floare uscata, povestind fiecare alta poveste.

Si de aceea e mai bine noi sa tacem si, cei care stiu, sa asculte..

Aria Protejata „Coloanele de Bazalt de la Racos”

Formatiunea Coloanelor bazaltice este rezultatul unei curgeri de lava, dintre ultimele manifestari vulcanice din Carpatii Orientali… si un loc unde timpul pare sa se fi oprit.  Dupa ce strabati satele care preced localitatea Racos (Bogata, Dopca, Mateias), esti deja pregatit pentru o intoarcere in timp: arhitectura locurilor, simplitatea vietii acelor comunitati, peisajul din ce in ce mai mult dominat de verde si mai putin de asezari umane. La aceasta contribuie si drumul nu tocmai perfect dintre Mateias si Racos - din fericire, noi am ajuns acolo cu masina, pe o vreme foarte frumoasa.

Nici sa gasesti exact punctul unde sunt situate Coloanele bazaltice nu e tocmai simplu, am intrebat de cateva ori in Racos, am fost indrumati pe trei drumuri diferite (unul am avut noroc sa se termine suficient de repede, cat sa nu ne avantam si sa nu ramanem cu masina cocotata pe o ulita desfundata). Aparitia imaginii coloanelor echivaleaza cu o masina a timpului, care se porneste fara avertisment si te lasa anacronic, in jeansi si adidasi, intr-un peisaj desprins din „Jurassic”.

      

Complexul din aria protejata nu atrage numai prin grupul de coloane, care, intr-adevar, sunt impresionante, iar la apus se coloreaza intr-o nuanta roz-portocalie, in functie de reflexia luminii soarelui.  La fel de frumoase vi se vor parea celelalte formatiuni alaturate care includ alte coloane, mai mici, rocile vulcanice divers colorate, asezate ca niste solzi, la extremitatile coloanelor poligonale, rocile care au imprimat directia de scurgere a lavei, aproape paralela cu suprafata, toate rezultate in urma racirii diferentiate a magmei.

Intreaga zona inspira o eleganta sobra, chiar solemna, asemanatoare cu un loc de reculegere; este atat de liniste si pustiu, incat omul, ca „element civilizator”, parca nu isi are rostul. Iar unicitatea fragila a locului aproape te face sa spui ca e mai bine sa ramana asa.

Alte detalii:

Rezervatie geologica de 5,2 ha, coordonate: Alt. 528, 46 ̊1’47’’N Lat., 25 ̊25’31’’ Long.; Racosu de Jos, judetul Brasov.

Pentru contact: Asociatia pentru Integrare Sociala si Protectia Mediului Feed-Back, Brasov, www.apispm.ro ; e-mail: contact@apispm.ro

De ce?

Cautam si va povestim despre locuri mai putin cunoscute, pe care am avut bucuria sa le vedem sau sa redescoperim in Romania.

De ce?

-          Suntem adeptii unui stil de slow tourism, ne place sa ne atasam de locuri, sa ne conectam la atmosfera lor, sa vedem frumusetile ascunse de langa noi, departe de turismul de masa si de efectele lui , mai mult calatori, decat turisti;

-          Pentru ca, paradoxal, cu cat calatoresti mai mult si mai departe, cu atat inveti sa iti schimbi perspectiva asupra celor aproape si sa le cauti;

-          Pentru ca si un acelasi loc, privit „altfel”, este o experienta noua care merita traita si personalizata;

-          Pentru ca, pe langa turistii locurilor la moda, exista si calatorul care cauta bucuria detaliilor mici, a colturilor de lume ascunse, a oamenilor si senzatiilor traite pe parcurs si care prefera sa se integreze, decat sa fure o amintire intr-o poza de aratat acasa;

-          Pentru ca altfel de locuri, inseamna un altfel de turism, respectuos si neinvaziv, pe care il promovam.